Ziua Educatiei 5 Octombrie
Ce reprezintă și cum este sărbătorită în România și în lume:
UNESCO a desemnat această zi ca fiind Ziua Mondială a Educației pentru a marca semnarea “Recomandării UNESCO/OIM
(Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor” în
1966. Recomandarea semnată atunci împreună cu recomandarea din 1997
privind învățământul superior reprezintă principalul cadru de referință
în ceea ce privește responsabilitățile și drepturile cadrelor didactice.
Federația globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice “Education International” a
dorit să se asigure că cele două recomandări sunt respectate de fiecare
stat în parte, la nivel international. Așadar, aceasta a lansat la 5
octombrie o campanie de promovare a meritelor profesorilor,
învățătorilor și educatorilor. Totodată această campanie vizează și ce
contribuții au adus cadrele didactice în procesul educațional.
Anul
acesta se împlinesc 20 de ani de la “Recomandarea UNESCO privind
statutul cadrelor didactice din învățământul superior”. Sloganul pentru
Ziua Mondială a Educației 2018 este același cu cel din 2015, și anume
“Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor”. În România, Ziua
mondială a educației este marcată prin celebrarea Zilei învățătorului,
pe 5 iunie. Această zi a început să se sărbătorească și la noi în țară
începând cu 2013.
Pentru a sărbători această zi specială, multe
școli și licee aleg să facă o activitate extra-școlară împreună cu
profesorii lor. Alții doresc să marcheze această zi prin asignarea de
proiecte ce sunt prezentate de elevi profesorilor lor. În aceste
proiecte, ei explică însemnătatea și efectul cadrelor didactice asupra
elevilor.
Sursă:https://a1.ro/news/social/ziua-educatiei-2018-ce-reprezinta-si-cum-este-sarbatorita-in-romania-si-in-lume-id807250.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu